
Grupul francez Auchan, unul dintre cei mai mari jucători de pe piața locală de retail, a reintrat pe profit anul trecut, raportând un profit de 74,99 de milioane de lei, în condițiile în care în 2016 pierderile înregistrate au fost de 23,9 milioane de le, potrivit datelor publice.
În ceea ce privește cifra de afaceri, retailerul a raportat venituri de 5,22 de miliarde de lei, în creștere cu 7% față de anul precedent, când afacerile Auchan s-au ridicat la 4,89 miliarde de lei.
În România, rețeaua Auchan numără în prezent 33 de hypermarketuri, 15 magazine de proximitate și 3 supermarketuri MyAuchan. Pe lista deschiderilor anunțate pentru perioada următoare se numără un supermarket care va fi inaugurat în centrul comercial Obor, dar și un hypermarket pe locul fostei uzine Ford, în București.