Quantcast
Channel: Revista Progresiv - Retail
Viewing all articles
Browse latest Browse all 1782

Magazinele convenience, vedetele retailului de mâine

$
0
0
convenience store

Trăim în secolul vitezei, în care scuze precum „nu am timp” sau „sunt pe fugă” încep să devină refrenul unei întregi generații. Iar atunci când vine vorba despre cumpărăturile săptămânale sau de impuls, magazinele de proximitate deja câștigă tot mai mult teren. Desigur, retailerii sunt primii care trebuie să se adapteze noului stil de viață tot mai grăbit al consumatorilor. Din fericire, au tot mai multe pârghii la îndemână pentru o creștere sănătoasă, arată un studiu recent al Planet Retail. 

La nivel global, gradul de urbanizare se va mări, numărul mediu de persoane care alcătuiesc o gospodărie se va micșora, în timp ce tehnologia va ajunge în tot mai multe case. Toate acestea vor avea un impact atât asupra cumpărăturilor online, în general, dar și în particular în ceea ce privește cumpărăturile online de alimente. Dar nevoia de a merge la magazin nu va dispărea, din contră, din aceste schimbări vor avea de câștigat magazinele de tip convenience, susține David Gray, Senior Retail Analist în cadrul Planet Retail.

Din cercetările pe care le-au făcut specialiștii de la Planet Retail reiese că gradul de urbanizare va crește, indiferent că este vorba despre Europa, Asia sau America de Nord. De pildă, dacă în Europa Centrală și de Est, anul trecut raportul era de 31%, pentru populația rurală, versus 69%, reprezentând mediul urban, estimările arată că acest raport va ajunge la 30%-70% până în 2022.

Dar nu doar globalizarea stă la baza creșterii magazinelor de tip convenience. Dimensiunea medie a gospodăriei se va reduce la nivel global, iar fenomenul se va vedea în toate regiunile lumii. Această tendință se va regăsi și în piețele în curs de dezvoltare (care vor ajunge de la 4,8 persoane în 2017 la 4,7 persoane în 2022) și în piețele dezvoltate, unde va scădea de la 2,6 (în 2012) la 2,4 (în 2022), în timp ce doar în statele emergente, se va înregistra o evoluție de la 3,2 în 2012 la 3,6 în 2022. Concret, pentru producători și retaileri acest lucru înseamnă o creștere pentru magazinele de tip convenience, pentru că oamenii vor locui în spații mai mici, unde vor avea o capacitate de depozitare redusă, iar prin urmare vor vizita mai des acest tip de magazine, arată datele Planet Retail.

În această ecuație nu trebuie subestimată puterea tehnologiei. Astfel, în piețele în curs de dezvoltare, rata de utilizare a internetului urmează să ajungă la 61,4% în 2022, în creștere cu peste 30% față de nivelul înregistrat în 2012. Și în statele din piețele emergente se va simți o creștere de la 52,2% în 2012 la 76,7% în 2022. „Vedetele” absolute ale acestui capitol sunt însă statele dezvoltate care ar urma să atingă, până în 2022, o rată de penetrare a internetului de 91% (în creștere de la 79% în 2012). Astfel, specialiștii explică faptul că oamenii vor comanda tot mai des online, inclusiv pentru a-și face cumpărăturile pentru produse alimentare. Pentru retaileri, acest lucru ar putea să însemne pe de-o parte dezvoltarea unui sistem pentru ridicare (pick-up) a achizițiilor făcute online, și, pe de altă parte, creșterea numărului cumpărăturilor de completare, în care cea mai mare parte a clienților își va face principalele cumpărături, de regulă, online și o dată pe săptămână, între două astfel de achiziții mai pot apărea nevoi urgente care nu ar putea fi rezolvate decât printr-o vizită la magazin.

Magazinele de tip convenience, în cursa pentru primul loc

În aceste condiții, magazinele de tip convenience și cele din benzinării (de tip forecourt) reprezintă canalul cu cea mai bună dinamică – 4,8% rată anuală de creștere compusă (CAGR) între 2017-2022. Ca valoare, această creștere s-ar putea traduce, potrivit specialiștilor Planet Retail, printr-un plus de aproape 100 de miliarde de dolari (de la 294 de dolari în 2012 la 396 de miliarde în 2022). Totuși, pentru acest interval, magazinele de tip convenience sunt depășite, în continuare, ca ritm de creștere de magazinele de tip discount, cu 5,8% CAGR. Magazinele de tip discount ar urma să ajungă, potrivit calculelor Planet Retail, la 541 de miliarde de dolari în 2022 (de la 342 de miliarde de dolari în 2012).

Atunci când vine vorba despre cumpărăturile online de produse alimentare, acestea au și ele partea lor de creștere. Dar, cu toate că, în acest caz, rata de creștere poate părea mare – 17,4% – spre deosebire de celelalte categorii, ca valoare, baza de pornire este mult mai mică – 21 de miliarde de dolari în 2012 și este estimată să ajungă la 94 de miliarde de dolari în 2022.

În Europa, ponderea lor va ajunge la 6,3% din piață până în 2022

Prin urmare, magazinele de tip convenience câștigă tot mai mult teren în întreaga lume, iar cifrele susțin această tendință. În Asia, de pildă, acestea ar urma să reprezinte 27% din piață în 2022, în creștere cu aproape patru procente față de 2012. Totuși, ponderea cea mai mare este în continuare reprezentată de hypermarketuri și de magazinele cu suprafețe mari, însă această categorie, este pe un trend descendent și, în timp, își vor pierde din influență. Estimările arată că, pe piața asiatică, hypermarketurile vor ocupa doar 29,4% în 2022 față de 32,8% în 2012.

Cu toate că ponderea magazinelor de tip convenience este în continuare mică în Europa (5,3% în 2012), și piața bătrânului continent urmează tendințele de la nivel global, iar ponderea acestei categorii va urca cu un procent până în 2022. În continuare, și în Europa, la fel ca în Asia și în America de Nord, magazinele cu suprafețe mari „mușcă” o felie importantă din opțiunile consumatorilor cu 29% până în 2022 și cu toate că vor deține o cotă de piață semnificativă, aceasta este în scădere, de la 36% în 2012.

Viitorul

Magazinele tradiționale de tip convenience sunt concentrate în jurul a trei concepte: zona, proximitatea, promovarea. Însă viitorul pentru acest canal de vânzare se va contura în jurul a patru concepte: experiența, socialul, o interacțiune mai ușoară sau grija.

Cu alte cuvinte, pentru retaileri acest lucru înseamnă, în primul rând, un customer service și o experiență îmbunătățite, incluzând aici și o colaborare mai amplă cu partenerii din zone conexe, în principal pe zona de food (benzinării care includ și o zonă de fast-food, de exemplu). În plus, magazinele de tip convenience vor suferi schimbări și datorită tehnologiei. Iar exemplele vin mai ales din Asia, unde în unele unități se pot face plăți biometrice, cu ajutorul amprentei palmei. Tot în Asia câștigă tot mai mult teren, magazinele de convenience fără operator uman (fixe sau chiar mobile), folosite cu ajutorul tehnologiei – clientul intră prin scanarea unui QR code, în magazin își alege produsele pe care le plătește singur la casă, iar ieșirea se face tot prin scanarea unui QR code. Iar în cazul în care clientul nu ia nimic din magazin, este nevoit să scaneze un alt QR code.

Dar cum s-ar putea împleti cumpărăturile online cu cele offline? Specialiștii Planet Retail arată că unele magazine și-au instalat dulapuri speciale la ieșirea din magazine, de unde clienții care fac cumpărături online își pot ridica produsele comandate. Dar aceste dulapuri pot fi operate fie în magazinele proprii, fie prin parteneri. De asemenea, pot apărea și centre de pick-up special create pentru pietoni, care pot intra să își ia comenzile făcute pe internet, sau birouri speciale în interiorul magazinelor fizice dedicate doar celor care și-au achiziționat produsele online.

Pe lângă nevoia de adaptare a rafturilor și produselor la caracteristicile populației deservite (cu accente puse pe produse proaspete, produse to go etc), un atribut poate mai puțin evident, însă care va juca un rol diferențiator în viitor este implicarea magazinelor de tip convenience în problemele comunității – căci, prin definiție, acestea deservesc o comunitate restrânsă. Astfel, pot deveni mici hub-uri sociale, prin oferirea de servicii de leisure (spații pentru fitness, servicii de spălătorie, creșă, spații de co-working, sau pot deveni adevărate hub-uri culinare). Prin astfel de servicii va crește traficul, dar și timpul pe care clienții îl vor petrece (chiar și) în magazinele de tip convenience. 


Viewing all articles
Browse latest Browse all 1782

Latest Images

<script src="https://jsc.adskeeper.com/r/s/rssing.com.1596347.js" async> </script>