
Discounterul german Penny Market a încheiat anul 2017 cu o creștere a vânzărilor pe local de 6,9%, potrivit datelor publicate de companie. În 2016 retailerul a raportat un avans de 12,5% al veniturilor comparativ cu anul precedent până la 2,86 miliarde de lei, fiind cea mai mare creștere raportată de grup pe divizia de discount.
Per total, divizia internațională de discount a grupului Rewe, care activează în Italia, Austria, Ungaria, România și Cehia, a înregistrat în 2017 venituri de 4,5 miliarde de euro, în creștere cu 5,4% față de anul 2016.
”Cehia, Italia și Austria sunt țările care au cele mai mari venituri, însă cea mai bună dinamică a fost raportată în Ungaria, unde creșterea a fost de 12,2%. Următoarele țări cu cele mai bune performanțe sunt Cehia (+9,2%) și România (+6,9%)”, se arată în raportul financiar publicat de companie.
Rețeaua Penny Market, parte a Rewe Group, număra la finalul lui 2017 un total de 221 de magazine pe piața românească. Pentru 2018, retailerul are în plan să deschidă 20-25 de magazine, de la începutul anului și până în prezent fiind inaugurate 2 unități comerciale.